miercuri, 13 august 2008

Înţeleptul Sau şi puterea simbolurilor feng shui

Am dat peste o statuetă din lemn, rătăcită într-o debara, ce reprezenta un înţelept din China, pe nume Sau, simbol al sănătăţii şi longevităţii. Lemnul era crăpat la bază pe inălţime şi iniţial am vrut s-o arunc, dat fiindcă nu ţin cioburi, dar nu m-am îndurat s-o duc la gunoi. Am pus-o pe birou şi de fiecare dată când eram la calculator i-am simţit puterea. Privirea îmi era atrasă de ea, dar chiar dacă nu o priveam tot îi simţeam vibraţia. Apoi am început să am anumite stări în care îmi puneam nişte întrebări metafizice la care am început să înţeleg răspunsul intuitiv. Am conştientizat ce mi se întâmplă şi am făcut legătura cu spiritul statuetei.

Această experienţă m-a ajutat să văd cum funcţionează simbolurile şi implicit obiectele feng shui. Până acum eram puţin refractară faţă de obiectele chinezeşti pentru că cele mai multe din ele sunt nişte kitch-uri şi doar ele singurele, fără formulele din Şcoala Stelelor Zburătoare, nu pot creea un feng shui bun 100% şi pe termen lung.

Simbolurile feng shui, puse în locurile potrivite, ce sunt stabilite în urma unei consultaţii cu ajutorul Lou Pan-ului (busola feng shui), creează un chi pozitiv. Un feng shui bun nu depinde doar de aceste obiecte, totuşi unele din ele ajută pe moment. De ce doar pe moment? Pentru că în univers este o anumită ciclicitate iar ele nu pot influenţa timpul, ci doar aduc o vibraţie nouă în prezent.

Este bine ştiut simbolul apei, aducător de prosperitate şi care ajută în carieră, dar dacă ea nu este pusă la locul potrivit, conform formulelor din Şcoala Stelelor Zburătoare, poate să facă mai mult rău decât bine. Problema nu este legată de formule, ci de măsurătorea corectă cu busola şi de cunoaşterea datei când a fost ridicată clădirea. Fără aceste elemente nu putem face mare lucru.

Totuşi, dacă simţiţi atracţie pentru un anumit obiect feng shui, puteţi să-l luaţi, să vă ascultaţi intuiţia şi să-l puneţi într-un loc potrvit ca să vă aducă beneficii.

Este bine ca atunci când vă cumparaţi anumite lucruri, haine, obiecte decorative, bijuterii etc, să tine-ţi cont de starea pe care o aveţi când puneţi mâna pe ele, urmăriţi să reprezinte simboluri pozitive, să fie vesele, neciobite, nedesperecheate sau cu elemente lipsă ca să puteţi beneficia de un chi pozitiv. Personal nu mi-aş cumpăra obiecte cu cap de mort sau drăcuşori şi alte asemenea doar pentru că sunt trendy, pentru că vibraţia lor este dăunătoare.

Simbolurile există în toată lumea şi ne influenţează viaţa, în bine sau în rău, în funcţie de ce reprezintă. E bine să nu cumpăraţi nimic atunci când sunteţi supăraţi, trişti, necăjiţi pentru că veţi fi tentaţi să faceţi alegeri nepotrivite, ce reflectă starea voastră interioară.

Concluzia ce o putem trage de aici este că nu putem subestima valoarea simbolurilor, dar un feng shui nu este complet doar cu ele.

În altă postare vă voi prezenta câteva simboluri.

Până atunci, zile magice s-aveţi!

7 comentarii:

viorel spunea...

http://www.fourpillars.net/calculator.php

viorel spunea...

http://www.google.com/ig/directory?synd=open&source=gghp&num=24&url=http://hosting.gmodules.com/ig/gadgets/file/116822359773163026244/setor_zen_ad.xml&output=html

ZambetZen spunea...

Iti multumesc Viorel pentru darul tau, e bine venit, va fi de folos multora.

Am incercat sa intru pe pagina ta dar nu am reusit.

Succes in tot ce faci!

Mariana spunea...

as putea face link la blogul tau de pe pagina mea de net?

eu spunea...

la mine te referi?

ZambetZen spunea...

Mariana, e bine venit un link spre blogul meu, iti multumesc.

Preiau si eu o urare de la altii si-ti urez tie si oricui intra pe pagina mea: Succes Ceresc!

Anonim spunea...

Multumesc pentru informatii interesante

Template by:
Free Blog Templates